Stres

A fost (mai este inca) o saptamana stresanta. Nu am avut chef sa scriu in blog de teama ca starea mea sa nu se propage printre randuri si la altii . Nu am chef sa scriu nici in momentul asta dar poate scriind imi las stresul in blog si scap eu de el. Vreau sa-l inchid in cutia cu “Tristeti” si sa nu-l mai las niciodata sa iasa de acolo.

Am fost stresata la serviciu, chiar daca momentan nu mi-a luat nimeni capul. Zic momentan pentru ca tot astept asta sa se intample din clipa in clipa…

N-am avut si nu am chef sa vorbesc cu prietenii decat strictul necesar ca sa nu par dubioasa…

Ma streseaza trezitul zilnic de dimineata…iar azi noapte m-a stresat teribil ploaia care a ciocanit monoton in pervazul geamului meu (daca nu era termopan si era de lemn poate nu mai facea zgomotul ala)…

Ma streseaza situatia politica din Romania (atat de tare ca-mi vine sa bat pe oricine indrazneste sa ma contrazica) si ma streseaza transferurile de iarna facute de echipa mea (sa nu mai zic de amicale).

Nu mi se pare normal sa avem viata atat de limitata…de timp. 9-10 ore de servici…inca 7 ore de somn (boala grea)…2 ore pe drum pana la servici si inapoi…a mai ramas ceva??? Da…cam 5 ore…in care vreau sa citesc o carte, sa vad un film bun, sa fac o plimbare, cumparaturi(necesare), sa organizez o “masa” pentru week-end ca am musafiri etc…

Parca tot mi se pare ca am gresit ceva la numaratoarea orelor…parca seamana cu o chestie (problema ) pe care am primit-o zilele astea:

“Doi studenti se duc la piata sa cumpere o gaina. Gasesc un batranel cu o gaina de vanzare. Intreaba de pret -> 25 de lei (anii ‘80, deh), asa ca platesc fiecare cate 12.50 lei; dupa care se intorc in camin. Batranelul care le vanduse gaina locuia in apropierea campusului, asa ca cei trei s-au intors impreuna, discutand tot drumul. Studentii ajung in camin si pun gaina la fiert, in timp ce batranelul este luat la intrebari de nevasta-sa:
-Cu cat ai dat gaina?
-Cu 25 de lei, am dat-o la doi stuenti care stau in caminul de vizavi.
-Vai, prea mult 25 de lei de la doi amarati de studenti. Du-te si da-le inapoi 5 lei, ca studentul roman este sarac…
Ca sa scape de gura babei, mosul pleaca. Pe drum insa se opreste la o terasa si bea o bere de 3 lei, dupa care se duce la studenti si le da restul de 2 lei, cate un leu la fiecare. Astfel, fiecare student a platit
12.50 - 1 = 11.50 lei pentru gaina.
Impreuna au platit 11.50 * 2 = 23 lei pentru gaina;
Plus 3 lei berea mosului: 23 + 3 = 26 !!!!!!!!!!!!
Intrebare: de unde a iesit leul ala in plus???”

Ceva bun mi s-a intamplat aseara: am gasit la iesirea din metrou  de la Universitate un mic paradis , un magazinas plin ochi cu BOMBOANE. Si nu orice bomboane…bomboane Bucuria din Republica Moldova…cunoscatorii stiu de ce….

Parca m-am binedispus un pic amintindu-mi ca mai am acasa vreo 20 de bomboane cu visine, prune, caise, sufleu,  portocale etc…plus fondante

Hai!!! Fugi stresule de-aici!!!!

Patriotism pierdut…

Invidie, rautate si in rest nimic… 

Acestea au fost cuvintele marete pe care le-am auzit ieri seara in piata pe cand cumparam 2 kg de mere. O precupeata le-a spus. Nu m-am oprit sa o intreb la ce se refera. Mi s-au parut insasi esenta poporului roman. Merele au avut un gust amar…

Am vazut Nemuritorii lui Nicolaescu din nou. Nu m-au miscat…pe alocuri m-am distrat , pe alocuri m-am enervat. Mi se pare trist ca nu mai am sentimente fata de tara mea. Nici un sentiment…doar indiferenta…

Acelasi lucru parea sa stea scris pe scenariul acestui film. Invidie rautate si in rest…patriotismul unui grup restrans de oameni care nu fac decat sa intareasca imaginea cealalta. Romani tradati de romani…punct.

Frica…

Mi-e frica de paianjeni. Foarte frica as putea spune. Cred ca am o obsesie…imi imaginez piciorusele lor paroase tarandu-se pe fruntea mea…coborand pe obraz. E un dezastru daca vad un paianjen deasupra usii( la tara). Urlu ca din gura de sarpe sa vina cineva sa omoare dihania ca sa pot trece pe sub tocul usii.

Daca tata glumeste si zice ca a vazut un paianjen sub pat nu mai pot dormi…mai bine nu mai zic nimic ca deja par un caz de competenta medicala…

Dar nu mi-e frica de frica mea de paianjeni. Daca as vrea as putea sa lupt cu ea …sa o inving.

Mi-e frica de frica mea de viata…de viitor. Traiesc fiecare clipa cu intensitate…dar nu mi se pare sufficient. Exista piloni pe care viata mea se sprijina si sunt dependenta de ei. De cand unul din ei s-a naruit…schioapat. Teama de paianjeni a crescut…momentele cand ma simt singura au aparut…pana atunci nu existau…

Imi iubesc familia pana la obsesie…ei sunt temelia pe care mi-am cladit viata. Atunci cand eram mica mica si ma uitam la TVR la Arabela imi doream un inel fermecat din care sa rotesc si familia mea sa fie nemuritoare…sa-i am mereu alaturi…sa radem impreuna…sa visam impreuna…sa cladim impreuna…A fost o perioada in care eram convinsa ca am reusit acest lucru si fara inel.Acum nu mai cred. Acum am invatat sa plang si sa-mi fie teama.

Desi in aparenta sunt tot omul de ieri …vesnic pusa pe glume…vesnic cu zambetul pe fata…eu stiu ca nu mai sunt…sunt un simplu om care se teme…se teme de…maine….

Kurtlar vadisi Irak (Valley of the Wolves: Iraq)

Valea Lupilor: Irak (2006)

 

 

E un film…un film pe care nu l-am vazut, am citit despre el, am auzit de el, dar nu l-am vazut. De ce? Pentru ca nu ma simt pregatita sa-l vad…
America…a fost visul meu cand eram copil…poate al multor altor copii. La mine a durat dragostea multi ani. A mai palit acum … dar inca refuz sa vad ca
America pe care eu am vazut-o nu exista!!! Democratia pe care am visat-o nu exista. Ii vad: nu sunt morali, nu sunt onesti, nu sunt buni, nu sunt nici macar liberi. Sau nu sunt liberi asa cum credeam eu.Mi-e teama ca daca voi vedea acest film inca o lampa a copilariei mele se va stinge fara putinta de a se mai aprinde…mi-e teama ca Meca mea nu va mai exista… 

 

““Valea Lupilor: Irak “- este un film, foarte controversat, de productie turceasca care de la lansarea lui, in luna februarie, a atras sute de mii de spectatori.

Filmul are la baza, fapte reale petrecute in timpul invadarii Irak-ului de catre trupele Americane si Britanice in 2003.

In ziua de 4 iulie 2003, unsprezece soldati turci au fost capturati in nordul Irak-ului de catre trupele Americane. Acestia au fost retinuti aproximativ 60 de ore, timp in care au stat legati cu mainile la spate si cu capetele acoperite fiind considerati teroristi. Incidentul dintre armata turca si cea
americana este cunoscut sub numele de “The Hood Event“.

Personajul principal este Polat Alemdar (interpretat de Necati Sasmaz) , un militar turc, foarte bine pregatit care a facut parte din fortele speciale turcesti. Acesta primeste o scrisoare care-i este adresata, de la Suleyman Aslan (Tayfun Eraslan) un comandant al armatei turcesti care nemaisuportand amintirile din acele ore de cosmar s-a sinucis.

In aceasta scrisoare el descrie cele intamplate in decursul celor 60 de ore, cat soldatii turci au fost tinuti captivi de catre trupele americane.

Alemdar pleaca in Irak dornic sa razbune umilintele la care au fost supusi soldatii turci. Ajuns in Irak el descopera actiunile violente ale armatei americane asupra poporului Irakian.

Una dintre actiunile violente ale soldatilor americani are loc intr-un sat Irakian unde la o nunta, soldatii omoara zeci de invitati, restul fiind luati prizonieri, considerati a fi teroristi. Acestia sunt transferati la inchisoarea Abu Ghraib.

Pentru prima data, pe marele ecran, sunt prezentate scene de violenta din inchisorile americane din Irak. “

Rataciri

Clipa s-a sfaramat ca o oglinda veche si bucati ascutite s-au imprastiat peste tot. Mi-am ranit talpile in cioburile clipei. M-am lasat in genunchi de durere si mi-am ranit genunchii.

Plangeam si lacrimile se spargeau izbindu-se de caldaramul inghetat al suferintei. Se spargeau si-mi muscau cu cruzime palmele sprijinite de podea.

A venit un nor deasupra mea…Picaturile de ploaie au spalat caldaramul viselor mele. Dar ploaia era rosie si mirosea a a rugina si sange…

Am deschis gura sa strig dar apa ma ineca salbatica si neinduratoare…

M-am ridicat tremurand si strigand : Gata! Cea care zace aici nu mai sunt eu!!!

Si noul eu a pasit curajos…in lumina…