Prieteni

       Imi place sa petrec. Sa petrec cu prietenii pe care ii iubesc, cu lautari sau chitari, imi place sa cantam noaptea pe dealuri, imi plac glumele noastre, imi place cum intelegem noi viata.

       As vrea sa putem fi cat mai mult timp asa…Nu spun MEREU pentru ca stiu ca nu se poate. Si mi-e teama de momentul in care prioritatile ni se vor schimba, cand noi insine ne vom schimba. Poate ne vom schimba impreuna si nici nu vom observa. Poate…

      Postul asta e si un fel de scuza ca nu am raspuns la 3 taguri Sper sa ma iertati. O sa incerc cat de curand. Doar ca am fost foarte foarte ocupata…cu distractiile

Democratie

Nu stiu cum sa incep si nu stiu ce sa scriu…sunt prea mult ganduri care tropaie galagioase prin mintea mea. Ganduri care nu se mai opresc de ieri…sunt plina de ura si de dezgust si nu-mi place asta.

Ieri am plans, am lovit cu pumnii in masa…pentru oamenii care au murit in decembrie ‘89…au murit pentru ca noi sa avem dreptul de a ne decide viitorul, de a ne alege conducatorii…si ieri am vazut cum totul a fost in zadar. Oamenii m-au intrebat daca plang pentru Basescu. Nu nu pentru el, ci pentru mine, pentru noi, pentru voi, pentru cei care au crezut in acea revolutie. Da…am facut parte din categoria care a crezut ca in ‘89 a fost chiar o revolutie…

Ieri nu am fost in piata si imi va fi vesnic rusine pentru asta. Si nu voi intelege de ce m-au oprit sa ma duc…parintii mei, sotul meu. A trebuit sa renunt la un crez…acela ca oamenii pot schimba ceva in tara asta, aceea ca vocea noastra poate fi auzita…am renuntat pentru ca voua v-a fost frica…Inteleg, ati fost ingrijorati pentru mine, dar altceva nu voi intelege niciodata. De ce ati crezut ca voi face ceva nesabuit? Curajul nu inseamna nesabuinta…daca fiecare om s-ar fi temut si ar fi ramas in fata televizorului niciodata nu s-ar fi schimbat nimic in Romania. Daca ma iubiti, credeam ca ma iubiti pentru ceea ce sunt, deci si pentru principiile mele…pentru curajul meu. Pentru ca eu nu m-am temut niciodata sa spun ceea ce cred…am fost mereu mandra de crezurile mele…de mine.

Acum nu mai sunt…sunt doar trista…acum nu mai pot sa bat cu pumnul in masa ca eu cred in democratie pentru ca ieri nu am fost sa o apar. Am stat pana la ora 21 la birou pentru a nu ma duce acasa…pentru a nu ma uita la televizor. Acum nu citesc stirile si nu o sa le mai citesc multa vreme…pentru ca mi se pare ca nu mai am dreptul…sunt doar inca un individ care sta acasa comod la TV si injura “ia uite-i ma si pe aia nenorocitii…doar fura…altceva nu stiu sa faca!” nu sunt unul care se ridica si striga “nu mai fura! Te vad si nu mai am de gand sa te las!”

Centre de reciclare???

Cu ceva timp in urma scriam  ca ma sperie deteriorarea rapida a planetei si ca vreau sa fac ce pot pentru a impiedica asta. Usor de zis….realitatea a fost mult mai cruda!

Am pus parchet in casa si mi-au ramas cativa saci de cutii de carton. Erau cateva kg si chiar imi era peste mana sa le arunc gandindu-ma ca daca fac asta as fi ipocrita…plang si nu fac nimic. Am deschis calculatorul sa caut pe net centre de reciclare in Bucuresti. Misiune dificila… aproape imposibila. Am gasit intr-un final o firma care se lauda ca recicleaza.

Sun:

“-Buna ziua…am gasit firma d-voastra pe net si am inteles ca reciclati carton”

“-Sunteti persoana juridica?”

“-Nu…fizica”

“-Nu strangem decat de la juridice”

“-Pai nu vreau bani pe el, vreau doar sa-l duc undeva pentru reciclare , sa nu-l arunc…”

(RASETE)

“-Stati o secunda sa intreb”

(fraza spusa de mine se repeta pentru alte urechi si…din nou rasete)

Incerc sa raman calma si sa-mi pastrez simtul umorului…desi nu mi se parea nimic amuzant la ce incercam eu sa fac.

“-Deci nu vreti bani?”

“-Nu doamna , vreau doar sa fiu un bun cetatean…desi observ ca nu prea mi se permite”

(din nou rasete…nu mai suport)

“-Unde locuiti?”

“-In Militari”

“-Ooooooo…e prea departe nu putem sa venim sa-l luam…”

“-Spuneti-mi adresa ca vin eu”

(deja se rade copios in fundal…oare o sa ma aud la stiri???)

Imi spun adresa intr-un final…sunt pe Soseaua Alexandriei…departe pentru mine

Pornesc la vanatoare de centre de reciclare prin oras…Stiam unul pe Trafic Greu…am purces acolo cu sacii dupa mine.

Ajung…surpriza…” nu reciclam decat fier, inox si hartie…nu carton…asta e afacerea mea!”

Deci e o simpla afacere…am inteles…

Am lasat sacii la tomberon…ma gandesc ca fiind separati poate ii remarca strangatorii si-i duc unde trebuie…

 Si-acum stau sa ma intreb…de ce? De ce nu exista centre de reciclare? De ce nu pot recicla pet-urile?(nu am gasit asa ceva)

Avem o conducere care-si lasa gunoiul in strada asa cum au facut petrecaretii de Paste prin paduri…avem o conducere nepasatoare fata de ceva ce difera de ciolan…

Zi mare…pentru mine…

Ieri a fost ziua mea…zi mare…pentru mine

M-am simtit bine, m-am simtit iubita. Mi-a sunat telefonul toata ziua. Telefoane de departe…telefoane de la oameni cu care nu am mai vorbit de ani. Am primit si mailuri…eu le multumesc tuturor.

Unii m-au uitat…Se mai intampla

Oricum m-am simtit rasfatata…

Deci LA MULTI ANI! pentru mine si toti cei care au avut ziua de nastere pe 11 aprilie!!!!!

300…

Am fost la premiera 300… Inca ma mai gandesc la el, cred ca ar trebui sa-l mai vad o data. M-am asteptat la mult mai mult de la filmul acesta si am fost initial putin dezamagita. Si totusi…nu e un film de la care sa iesi si sa-l uiti instant.

Filmul e o metafora asta e clar. E David contra Goliat…razboinici contra monstrilor…

“tonight, we dine in hell!” - memorabil

 Nu mi-a placut tradatorul mostruos (la trup). Ce-a vrut sa spuna? Daca esti urat la trup esti si la suflet sau uratenia sufletului era de fapt cea pe care o vedeam noi la suprafata? In sfarsit… a doua oara voi urmari cu mai multa atentie unele momente, povestea deja o stiu…

La iesire din cinema aud in spatele meu: “-Ai vazut ma ce ghiuluri si ce belciuge avea ala?”

OK…fiecare a vazut ce a vrut in filmul asta. Deci e clar pentru toate gusturile. Unii vad o metafora, unii doar batalia, unii curajul, altii ghiulurile

Ideea finala care ramane e ca filmul merita atentie.

And …. “THIS IS SPARTA!!!”