Oltenia

Sambata dimineata urcam bagajele in “carabus” si impreuna cu mama si tata decolam in Oltenia!!!

Familia mamei e de acolo, dintr-un sat, Boghea, comuna Gorunesti, aproape de Balcesti…si n-am mai fost de cand aveam 6 ani. Nu-mi vine sa cred. Aproape ca uitasem tot , inclusiv perfectul simplu, dar bag seama ca era pitit undeva in inima…si acum mi-am amintit. Vad casa bunicii, o vad pe ea, ii aud povestile, imi vad verii si prietenii de joaca, imi vad fratii si parintii tineri…Oltetul susurand potolit printre pietre, paduricea si tufele de mure de pe deal…banca din fata casei…imi amintesc ca in fiecare vara in acea banca (tevile din care era facut spatarul) isi faceau cuib niste afurisite de viespi de care eram ingrozita. Mi-aduc aminte cum faceam “burta vacii” in nisipul ud  de langa Oltet (topaiam cu picioarele in nisip pana se facea un fel de groapa moale si apacioasa…ca o burtica).

Oare mai e la fel? Sunt constienta ca matusa si unchiul sunt batrani, ca verii mei au copii mari, dar oare sunt la fel de veseli si vorbareti? La fel de primitori? Oare satul si-a pastrat aerul de colt de rai uitat de lume? Sau e plin de vilele capsunarilor?

Oare a secat Oltetul? Au taiat padurea? Auzisem niste zvonuri…Matusa o fi pastrat gradina de flori a bunicii? Sau fantana? Imaginile copilariei mele mi se ciocnesc bezmetice in minte…ca niste bondari prinsi intre geamuri…asteapta sa ajung acolo si sa iasa la lumina…

Mi-e teama…recunosc…imi tresalta inima cand ma gandesc ca ajung din nou acolo si mi se strange stomacul de teama sa nu fiu dezamagita…

 Vreau sa fac poze…multe multe si sa am ce povesti cand ma voi intoarce…Vreau sa redevin olteanca macar 2 zile

P.S.   Oare cum o sa reuseasca Marius sa se descurce cu vorba verilor mei…iute si ….olteneasca ? Abia astept sa vad…

Pana atunci sa facem pregatire la gramatica:

” Eu fusei

   Tu fusesi…

Ududoi…buduroi…etc…”