Motanel…

Motanel, strengarel…

Se apropie sarbatorile si amintiri ale altor sarbatori se indeasa sa iasa la suprafata, incarcate de miros de portocale si scortisoara…cu zumzet vesel de clopotei…

Mi-am amintit de un motan…era iarna…viscol si il luam cu mine in camera in fiecare noapte…ca de…sa nu-i inghete labutele. Era cuminte si nu ma trezea decat dimineata, cand se baga in patura langa mine…torcandu-mi la ureche :”Trezeste-te si da-mi si mie drumul afara…si daca se poate si micul dejun…”In una din serile astea ma trezesc pe la 1-2 cu un fosnait insistent in camera. Deschid ochii…ma obisnuiesc cu intunericul si ce zaresc…motanila al meu se catara harnic in bradul impodobit si la fel de harnic despacheta bomboanele.

Se pare ca experienta i-a placut pentru ca a continuat noapte de noapte…mai tinea si dieta si se multumea sa se joace cu globurile. Si-a extins si aria de activitate…vecina noastra avea un brad mare mare si plin de bunatati. Si vine ea intr-un suflet la mama:”-Doamna pisoiul dumneavoastra mi se urca in brad si mananca bomboanele!!!” 

Acum ma gandesc…cat de uman era motanul meu..in definitiv eu insami mancam bomboanele din pom. Era o adevarata arta…sa desfac ambalajul, sa mananc bomboana si apoi sa o reasamblez astfel incat sa para neatinsa….cand desfaceam bradul constata si mama ca nu mai sunt decat hartii frumos colorate