Parerea altora…conteaza?

“Terifiaţi. Aşa au rămas profesorii şi cercetătorii americani sosiţi în România cu burse Fulbright pentru a preda sau pentru a derula proiecte de cercetare în instituţiile de învăţământ româneşti. Americanii au participat, ieri, în Capitală, la un seminar de orientare, unde reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti s-au străduit, prin exemple numeroase, să le arate conaţionalilor că, să te afli în România anului 2006, e aproape ca şi cum ai juca într-un film de aventuri, în care trebuie să fii tot timpul pe fază. “Este aceasta o ţară dintr-acelea în care trebuie să anunţi la consulat că ai sosit, ca să aibă grijă de tine?”, a întrebat Therisa Rogers, profesoară de ştiinţe sociale, iar răspunsul a sosit imediat de la consulul general, Bryan Dalton: “Da, este!”. Copiii străzii “te înconjoară şi pot fi foarte agresivi, te dau jos din picioare, îţi rup hainele”, “purtaţi în geantă biscuiţi pentru câinii vagabonzi”, “criminalitatea şi corupţia sunt probleme la ordinea zilei”, “în România sunteţi ţinte în mişcare: dacă nu sunteţi atenţi, veţi fi victimele furturilor de buzunare, schimburilor valutare ilegale”, “să conduci maşina în România e extrem de periculos, pentru că aici e o cultură a şofatului foarte agresivă; dacă vreţi să conduceţi, trebuie să aveţi o poliţă de asigurare foarte bună”, “fiecare drum din România e un drum de ţară, de 15 ani nu s-au băgat bani în infrastructură”, “faceţi vaccinul antigripal ca să nu fiţi voi veriga care lipseşte între gripa umană şi gripa aviară”, “apa de la robinet nu e bună” sunt câteva dintre avertismentele date de oficialii Ambasadei SUA.

Nu vă fie frică să loviţi copiii străzii!”
“Copiii. Ei sunt cel mai periculos lucru pe stradă sau la metrou. O să-i vedeţi, au 7-8 ani, poate şi mai mari, dar par mici pentru că sunt prost hrăniţi, şi pot fi foarte agresivi. Nu vă fie frică să-i loviţi! Protejaţi-vă pe stradă, puteţi fi înconjurat de copii, în plină stradă, în miezul zilei. Dacă se întâmplă asta, nu staţi pe loc, intraţi într-un magazin, mişcaţi-vă! Nu vă aşteptaţi să primiţi ajutor de la cineva, oamenii trec pe lângă voi fără să se oprească”, le-a spus americanilor, pe un ton cât se poate de serios, Robert Weitzel, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti. Acesta i-a avertizat pe profesori şi asupra altor pericole care te pândesc în stradă: “Sunteţi ţinte în mişcare! Vine un individ la tine, zice: I’m from the Militia! Where is your passport?, tu, ca un tip care nu vrei să faci probleme, scoţi şi aia, şi cealaltă, şi te trezeşti apoi că nu mai ai cheile de la hotel sau cartea de credit… Feriţi-vă să schimbaţi banii pe stradă, puteţi fi victimele furturilor! Se mai întâmplă, de pildă, să te abordeze unii ca să schimbi bani, în câteva clipe apar şi alţii lângă tine care zic că sunt de la poliţie şi că încalci legile, după care 6 mâini, 8 mâini te buzunăresc şi nu mai ai ce să faci! Plus că sunt mai multe feluri de bani pe piaţă, chiar şi eu sunt dezorientat”. Noaptea? Noaptea e mai bine să staţi acasă, a lăsat să se înţeleagă oficialul american: “Dacă frecventaţi cluburile sau umblaţi pe străzi după 12 noaptea, vă jucaţi cu focul. Se întâmplă o sumedenie de lucruri după miezul nopţii. E un loc foarte diferit de ceea ce ştiţi!”. “Staţi departe de câinii vagabonzi, există cazuri de turbare în România. Nu încercaţi să despărţiţi câini care se bat, purtaţi în geantă nişte biscuiţi pentru câini, pentru orice eventualitate”, le-a spus bursierilor Fulbright Mary Anne Murphy, Foreign Service Nurse Practitioner de la ambasadă, iar profesorul Jack Ranger Friedman, care a mai stat câţiva ani în România, le-a oferit colegilor soluţia: “Rezistaţi impulsului de a mângâia câinii, oricât de drăguţi ar părea. Pentru că stăteam într-o zonă plină de câini, obişnuiam să car o umbrelă cu mine şi, când se apropia haita, pac!, desfăceam umbrela”. “Maşinile foarte puternice gonesc pe străzi, aproape de asfinţit, când ar trebui să încetinească. E un trafic foarte diferit aici, eu sunt hipertensiv, încordat, după un drum cu maşina. Sfatul meu e să conduceţi pe o distanţă foarte scurtă prima dată, ca să vă familiarizaţi”, le-a atras atenţia profesorilor John Rodgers, Economic Section Chief în cadrul ambasadei. “Adică ne spuneţi să mergem numai cu trenul?”, a întrebat Lou Ann Ange, care va preda la Cluj. “Cu trenul sau cu avionul!”, a sosit răspunsul, cu observaţia că trenurile de noapte sunt şi ele periculoase şi că nu trebuie frecventate de unul singur, “ci numai însoţit de cineva, ca să puteţi dormi cu rândul”.

“Afirmaţiile lui Băsescu pot crea probleme”
Americanii au mai aflat de la reprezentanţii ambasadei că România e un aliat puternic al Statelor Unite, că “aici preşedintele Bush e mai iubit decât în State”, că nu sunt organizaţii teroriste care să lupte împotriva guvernului, dar că afirmaţiile preşedintelui Băsescu ar putea să atragă atenţia. “E grozav că avem un aliat ca România, dar remarcile preşedintelui, foarte categorice, gen: Suntem cu voi în Irak!, Suntem cu voi în Afganistan!, ar putea să aducă probleme. Nu vrem ca duşmanii noştri să gândească: Hmm! Marea Britanie? Am fost pe-acolo… România? N-am fost…”, a declarat acelaşi Robert Weitzel. Climatul politic autohton a fost şi el descris în detaliu de Theodore Tanoue, Political Section Chief: “E o ţară foarte politizată, cu o cultură politică hiperactivă şi cu un pic de latin drama. Veţi vedea că tot ce se întâmplă în ţară are conotaţii politice, chiar şi venirea voastră aici. Este o ţară proamericană, care se luptă, însă, cu multe rămăşiţe din trecut. Se discută foarte mult în această perioadă despre lustraţie, despre backgroundul politicienilor actuali. De asemenea, se aduce în discuţie şi chestiunea alegerilor anticipate: România are un preşedinte puternic, dar şi un premier puternic, care vin, însă, din partide diferite”.

Atenţie la mâncare!
“În România, oamenii se îmbolnăvesc adesea din pricina apei ori a mâncării. Beţi apă îmbuteliată, dacă vreţi să beţi apă de la robinet, fierbeţi-o întâi. Nu ştiţi ce e în apă, iar ţevile sunt foarte vechi. Spălaţi toate fructele. Alegeţi un restaurant pe care vi l-a recomandat cineva şi care este curat. Comandaţi mâncăruri gătite, chiar dacă aveţi chef de o salată. Gătitul omoară orice! Spălaţi ouăle. Puiul, numai gătit, pentru că aici au fost câteva focare de gripă aviară. Faceţi-vă vaccinul antigripal. Doar nu vreţi să fiţi voi veriga care lipseşte între gripa umană şi gripa aviară!”, a stârnit rumoare în sală Mary Anne Murphy, care i-a pus la curent pe profesori cu chestiunile de ordin sanitar. Sfatul final, “apelaţi la un terapeut dacă simţiţi că nu faceţi faţă”, a pus capac. Din sală se-auzea numai: “Terrifying! Terrifying!”

Acesta este un articol luat din ziarul Adevarul…e dureros…si cand o spun altii e si mai dureros. Pentru ca noi ne punem “ochelarii” de cal si mergem…spre Europa cica…

2 Responses to “Parerea altora…conteaza?”

  1. Lupu Says:

    O sa le iau pe rand..
    Bai americani cacaciosi ce sunteti! Unde umblati voi mai baieti (si femeie) de va agreseaza copiii vagabonzi in asa hal? Sunt prezentati ca niste mici Rambo:)). ma asteptam la mai mlut de la voi.
    Pai cum vine treaba asta? Voi nu aveti vagabonzi? Poate ca voi nu aveti caini vagabonzi, dar voi va mandriti cu cea mai grozava statistica in ceea ce priveste omorurile cu arme de foc.
    Noi circulam agresiv.. voi aveti placere sa rupeti Ferrari-uri la 300 la ora pe strazile alea misto.
    Noua ne place sa bem.. voua va place sa va albiti nasu cu prafuri scumpe.
    Noi stam in carciuma.. voi stati in Mac. Noi ne simtim bine, voi gafaiti plini de sunci.
    Noi avem catei vagabonzi care va “ameninta” viata.. voi aveti criminali juvenili in fiecare liceu.

    “Terrifying!” strigati voi.. eu va spun “bullshit!”
    Intr-un fel aveti dreptate.. Mai bine sa-ti fie frica in Romania de gripa decat in SUA de SIDA, Ebola sau Dumnezeu stie ce mai inventati!

    “Nu vă fie frică să loviţi copiii străzii!” Asa da! Da in copilu strazii, ‘tu-l in cur pe ma-sa de Mini-Osama! Mai bine prinde-l si baga-l la Guantanamo ca trasu de haine si insistenta il face un terorist in devenire..

    Mi-e sila de voi dragi americani. V-ati pisat pe valorile morale ce va erau ca piatra de temelie acum 200 de ani. Nu aveti dreptul sa comentati. Daca nu va convine, plecati acasa linistiti, fara sa huliti.

  2. America « My private… :D world Says:

    [...] Vineri, am descoperit aici, câteva extrase dintr-un articol… Un articol în care se vorbeşte despre adevărate lecţii de supravieţuire în “jungla Bucureştiului”, lecţii predate de americanii de la ambasada din Bucureşti, altor americani, veniţi în România cu burse Fulbright pentru a preda sau pentru a derula proiecte de cercetare în şcolile româneşti. [...]

Leave a Reply