Tot de la ploaie mi se trage…

Cateodata as vrea sa stiu pe ce oameni ma pot baza…dar mi-e teama ca as sfarsi prin a fi extrem de dezamagita.
In definitiv ce inseamna prietenii ? E un termen destul de folosit si de multe ori folosit prost. Altfel inteleg eu notiunea de prieten decat , se pare, o inteleg cei din jurul meu. Nu stiu daca poezia asta m-a starnit…poate doar m-a facut sa ma gandesc, ca in definitiv doar singuri putem reusi….

“Daca” - Rudyard Kippling

“De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine chiar cand omenirea
Nu crede dar s-o crezi ar vrea;
Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
Daca privit cu ura nu te razbuni urand
Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;
Daca astepti dar nu cu sufletul la gura
Si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
De nu raspunzi la ura tot cu ura
Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;
Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa dar nu-ti faci visul astru;
De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;
De poti sa nu cazi prada disperarii
Succesul si dezastrul privindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;
De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
Si-atunci fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;
De poti ramane tu in marea gloata
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
Daca ajungi sa umpli minutul trecator
Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu “

Ploua …ploua

Ploua…gri si rece. Ploua cu noroi as putea spune dupa aspectul hainelor mele la 5 minute de la iesirea din casa.
O masina condusa de vreun frustrat pe care-l inseala nevasta, coteste brusc si calca in ditamai baltoiul in dreptul meu. Oricate reflexe as avea nu pot sari gardul viu de 1 m inaltime. Apa murdara imi siroieste acum incepand de la umar…as putea renunta la umbrela pentru ca deja ma incomodeaza. Fara sa am grija ei poate as reusi sa execut corect slalomul printre mocirlele si baltile iubitului nostru Bucuresti.
Ajung in fata unui santier de constructii ( de ce merg pe jos ??? pentru ca nu am loc in 41 si risc sa fiu strivita)…Muncitorii se feresc de ploaie si ma rateaza astazi…cu 20 de fluieraturi mai putin pe agenda de zi inaintez curajoasa si plina de sperante. Ne ne ne…un « gipan » gri metalizat, mare cat un tanc e parcat fix in mijlocul trotuarului. Nu disper si-l ocolesc amabila, ca un simplu pieton aflat pe drumul lui legal….Tocul stang mi se afunda in noroiul galben si clisos specific santierelor. Il smulg cu greutate reusind miraculos sa-mi pastrez si echilibrul. Din pacate psihicul incepe sa-mi cedeze si incep sa « construiesc » arborele genealogic al soferilor din trafic, primarilor din Bucuresti, bucurestenilor in general…
In sfarsit…plina de apa si noroi pana la gat ajung la servici. Ma asteapta deja 2 mailuri care semnaleaza erori…iarasi stau pana la 8 deseara…

Acum beau un ceai verde si-mi injur in gand colegii…mai ales pe cei care au masina si li se pare amuzant aspectul meu … plouat…