Vantul ii ciupeste obraznic obrazul. Zburda in jurul ei rasucindu-i-se in plete, alintandu-i gatul, sarutandu-I fugar buzele. Ea il alunga sagalnic. L-ar lasa si nu prea. Ii plac mangaierile strengarului nevazut si arata ca o zeita a toamnei cu ochii verzi scanteind de dor, cu pletele castanii fluturand ademenitor…
Pe banca rosie din parc ea asteapta…e un tablou romantic de toamna…raspandind parfum de mere coapte si de struguri. Oamenii trec si se opresc o clipa sa o admire si pleaca zambind si pastrand in suflet imaginea obrazului ei invapaiat, a gurii frematatoare, a rochiei subtiri si involburate de culoarea frunzelor tomnatice.
Ea asteapta…orele trec cioplind frisoane pe obrazul ei de zana a toamnei…
Copacul de deasupra ei se apleca sa-i vada tamplele si ochii. O frunza se smulse din imbratisarea lui si aluneca lin pentru o blanda infratire. Parea un tatuaj…pe umarul ei ….un simbol palid al timpului…