Prieteni…(1)

Nu stiu ce-mi veni azi…ma tot gandesc la vechiul loc de munca. Ne ne ne…sa nu credeti ca regret ca am plecat. Nici aici nu-i o atmosfera prea grozava dar macar imi platesc facturile :D.
Imi aduc aminte ce greu m-am acomodat dincolo…ce disperata eram ca nu puteam sta de vorba cu nimeni …fetele ieseau afara…iar eu stateam ca un popandau (suna mai bine decat ca o pupaza). Au trecut lunile si m-am apropiat de fete, nu-mi mai era rau dimineata de sila ca ma duc acolo. M-am apropiat mai ales de una din ele…desi paream total diferite. In realitate chiar nu eram : indiferente la rigorile « gurii lumii », iubim animalele, literatura, aceeasi echipa ( de fotbal :D), suntem cu capul in nori si vesnic indragostite( nu va ganditi la prostii…nu una de alta) .
Acum nu mai lucrez acolo dar relatia s-a pastrat si mi-e draga.
Oamenii care sa merite sunt atat de putini…oamenii care sa le pese si de cei din jur, sunt si mai putini. Locuim in puncte diferite ale orasului…si timpul nu ne permite sa ne vedem prea des, dar …traiasca Internet-ul si senzatia ca e acolo cand e nevoie…si la bine si la rau. De-aia sunt prietenii nu ?
Ce-mi veni ??? Uite asa…pana la urma datorita ei am mai inceput sa scriu si eu cate ceva…e normal sa-i aduc un mic omagiu nu ?…nu rade !!!!
Sincera sa fiu nu prea am chef sa scriu despre mine, las pe altii sa ma descopere daca vor, dar R. e o persoana despre care merita sa scriu. E speciala si gata. Nu stiu daca o place toata lumea si chiar nu ma intereseaza, o plac asa cum e…