Ziua 0…parca asa se zice in filmele “senzationale” de la ProTV…sau altii.
Ziua 0 pentru mine a fost clipa in care toata viata mi s-a naruit si am inceput sa o reconstruiesc. Poate ca vorbesc ca o adolescenta care a avut un esec in amor. Imi vine sa rad…un ras sarat care imi ineaca respiratia. Mi-e gura plina de nisipul suferintei.
Am inceput sa construiesc o viata noua. Dar nu pe ruinele celei vechi, ci alaturi, cu temelii noi, cu aspiratii noi. Daca as fi facut-o pe temeliile celei vechi ar fi insemnat sa ma inec in amintiri, sa am o vesnica “igrasie” de amintiri…Si nu pot…Nu inca..
In mintea mea, in sufletul meu, e un urlet surd, continuu si rau.Ca un caine batran si ranit…care trage sa moara.
Moartea…ce ciudat suna dar e un adevar general valabil. MOARTEA MI-A DISTRUS VIATA!
Dar…nu pot sa vorbesc inca despre asta. Sunt plina de ura si de intrebari la care nu am raspunsuri.Si nu voi avea niciodata.
Ziua 0 a fost in aprilie. De atunci ma misc continuu. Mi-am luat apartament, il mobilez…imi caut masina, invat…incerc sa-mi schimb domeniul de activitate la servici… . Sunt permanent ocupata. Am nevoie de asta.
Candva am vrut sa scriu un “Jurnal al clipelor fericite”. Nu l-am scris si acum e prea tarziu. Acum scriu jurnalul unei noi vieti , o viata din care vesnic va lipsi ceva. Poate intr-o zi voi avea curajul sa ma intorc in timp si sa scriu si despre viata dinainte.
Sa scriu despre EA…despre sora mea….
